Tânărul primar care și-a scos comuna din Evul Mediu cu fonduri europene – A investit 10 milioane de euro în infrastructură, a atras investitori străini și…

Alin Nica în vârstă de 25 de ani este primarul unei comune din județul Timiș. Acesta a reușit să-i uimească pe toți locuitorii țării, prin modul în care a scos comuna Dudeștii Noi din sărăcie. Edilul a accesat fonduri europene și a investit milioane de euro în infrastructură. De asemenea, i-a convins pe investitorii străini să creeze locuri de muncă pentru oamenii din comuna lui.

Deși abia ieșise de pe băncile facultății, Alin Nica a câștigat respectul și încrederea oamenilor care l-au votat pentru a ajunge primar. Alin Nica a spus în momentul în care a fost ales primar „La 23 de ani am fost cel mai tânăr primar din țară. Am avut poate energia și nebunia tinerească de a mă băga cu capul înainte în ceva ce era extrem de dificil de realizat, să iei o comună de la zero, să nu ai angajați, sediu și nici măcar scaun unde să stai”.

Dacă vor să-și amintească cum arăta satul înainte, localnicii trebuie să privească vechile fotografii, pentru că din momentul în care Alin Nica a devenit primar, totul s-a schimbat. Primarul a atras fonduri europene și a folosit banii pentru a moderniza comuna.

Acesta a făcut canalizări și a asfaltat toate drumurile principale. De asemenea, primarul a atras investitori străini, printre care un cetățean chinez care conduce o fabrică de țiglă metalică. De asemenea, în Dudeștii Noi s-a deschis și o fabrică de mobilă la care lucrează aproximativ 1000 de persoane.

Conform ultimelor statistici, numărul șomerilor din Dudeștii Noi a scăzut foarte mult în ultimul timp, în timp ce numărul firmelor a crescut de la 15, în 2007, până la 1000 în 2011.

În trecut, Alin Nica a filmat un videoclip și a participat la emisiunea Vocea României, arătând că are talent muzical.