Fiul lui Leo Iorga, prima declarație după ce artistul s-a stins

0

Leo Iorga s-a stins, sâmbătă după-amiază, după opt ani de zile în care s-a luptat cu o boală grea: cancerul.

Fiul lui Leo Iorga, prima declarație

„Îmi va fi dor de tine”, a scris Paul Iorga, pe rețeaua de socializare.

Leo Iorga a ajuns la spital în urmă cu o săptămână, după ce fiul lui a chemat ambulanța acasă. Artistul luptă de opt ani cu cancerul și a fost operat la picior în urmă cu doar câteva luni.

Din păcate, trupul nu a mai putut lupta cu boala incurabilă. Din spital, soția lui a făcut mărturisiri sfâșietoare, în urmă cu doar câteva zile.

„A revenit o pneumonie care credeam ca s-a stins, in august o facuse, cand s-a operat la picior. De atunci el n-a mai putut sa mearga. Am inceput voiajul prin spitale, sa spunem, la Urgente, la Marius Nasta, Sf. Luca. Din 12 august am umblat numai prin spitale.

Ca sa se recupereze a facut si o radioterapie pentru ca boala asta a ajuns la nivelul partii osoase, la picior. De asta s-a si operat la picior ca sa poata sa mearga, i-a montat o tija.

A avut ghinionul de a face pneumonie. De atunci nu a mai mers, din acest motiv a aparut si la spectacol, pe scena, in carucior, la Arenele Romane. A fost un spectacol foarte mare si a mers si el pe scena la ultima piesa pe care au cantat-o impreuna. A cantat cum a putut ca are oxigenarea slabuta, avand o boala a respiratiei”, a povestit Paula Iorga, soția lui Leo Iorga, pentru Ciao.

Loading...
Share.

Comments are closed.