Cum este sa fii “Fetita tatii”, dupa ce tatal tau a plecat pe lumea cealalta

0

Am crescut fetita tatii. Aparent, atunci cand am fost un copil, si alegeam un numar aleatoriu si le spuneam parintilor sa ghiceasca, nu conta ce numar a ales tatal meu, el era mereu castigatorul.

Tatal meu a fost omul care a lucrat doua slujbe pentru a-si intretine familia. Si, in ciuda epuizarii sale, a foamei, frustrarii, el inca se oprea la magazin ca sa imi ia un mic “cadou”, seara cand eram bolnava. El nu se plangea niciodata. Era doar fericit sa isi vada fiica zambitoare. In fiecare sambata, in timp ce mama mea isi vedea de treburi, el ma ducea la mall. Cumparam un burger din gaura noastra favorita din perete si apoi mergeam la librarie. Imi cumpara atatea carti cate ii ceream pentru ca stia ca oricum am sa le citesc si iubea faptul ca ii impartaseam pasiunea pentru citit.

Acestea sunt amintiri intiparite in sufletul meu frant. As spune in capul meu, dar este atat de greu sa le accesez fara sa ma prabusesc in lacrimi. Cand plangeam ca un copil, el imi oferea o imbratisare. De multe ori ii udam camasa cu suspinele mele si el ii spunea “supa de lacrimi”. C”Camasa mea este imbibata cu supa de lacrima”, spunea el razand in timp ce imi stergea tristetea de pe obraji. Relatia noastra se intarea doar cu timpul. Urmarea aceleasi show-uri de televiziune si discutam cele mai fierbinti subiecte si stiri, eram ca cei mai buni prieteni … eram.

Nu pot sa imi sterg ziua de 28 Ianuarie 2016 din memorie. Se repeta una intr-una ca o caseta stricata. Nu am avut sansa sa ii spun adio cat inca era constient. Se presupunea ca i se putea trata cancerul. Se presupunea ca necesita doar cateva sedinte de chimioterapie. Nu se presupunea ca tatal meu sa se bazeze pe masini care bipaie ca sa traiasca. Dar asa a fost.

Stateam langa patul lui si ma gandeam sa ii smulg toate aparatele si sa il tin doar in brate. Era rece si ingalbenit deja.

Ochii ii fluturau iar asistenta a venit si i-a inchis. “E normal sa se intample asa”, a spus ea.

Respiratia ii suna ca un sforait, dar nu era asta. Era un zgandarit asociat cu moartea. Si apoi a inceput sa se rareasca pana a disparut complet.

“A..?” Am intrebat cu rasuflarea taiata asistenta care i-a verificat pulsul.

“Este intr-un loc mai bun”, a spus ea.

La un moment dat, am lesinat. Era in picioare intr-un minut, iar in urmatorul eram inconjurata de asistente medicale si o ceasca de apa, asezata pe un scaun pliant in fata camerei sale. Acest lucru nu trebuia sa se intample. Desi suna a cliseu, pot spune ca inima mea este franta sau ca exista o bucata din ea care nu va mai fi inlocuita. Dar e mult mai mult decat atat.

Pierderea unui parinte, in special a unuia care este… a fost… atat de mare parte din viata mea este una dintre cele mai dureroase si grele experiente prin care am trecut.

Si inca mai trec.

In fiecare zi.

Si in fiecare noapte.

 

Traducerea si adaptarea Planeta Pamant © Copyright 2017

Sursa: yourtango.com

Photo: photographyblogger.net

Loading...
Share.

Comments are closed.

x
Daca iti place, da-ne un "Like":