Mercur retrograd in Sagetator. 3 zodii vor avea probleme

0

În decembrie, Săgetătorii vor fi în centrul atenţiei! Pe 22 noiembrie, Soarele le-a intrat în Casa personalităţii şi va rămâne aici până pe 21 decembrie. Nu vor avea probleme de sănătate aproape toată luna, motiv pentru care vor fi uşor înclinaţi spre excese.
În ciuda acestui fapt, vor fi cu siguranţă mai concentraţi pe aspectul personal, deoarece Soarele din Casa 1 îi va face să strălucească la propriu şi în următoarele săptămâni. Vor fi extrem de atrăgători pentru ceilalţi. Personalitatea lor magnetică va exploda din interior spre exterior, fascinându-i pe cei din jur.

Berbec

Foarte animat este segmentul domestic! Este nevoie să te ocupi de curăţenii generale, reparaţii sau de vânzarea-achiziţionarea unor bunuri patrimoniale. Se recomandă prudenţă, deoarece relaţiile cu membrii familiei sunt distorsionate. Gândirea şi comunicarea lasă de dorit în această săptămână, astfel că ar fi bine să nu te bazezi pe cele spuse sau decise acum. Persoana iubită şi copiii reprezintă alte subiecte provocatoare. Discuţii, acţiuni recreative împreună cu cei dragi, planuri de călătorii şi de studii. Printre rânduri, ocupă-te şi de sănătate.

Taur

Multă lume va dori să-ţi vorbească în această săptămână. Însă emotivitatea şi subiectivismul sunt accentuate, deci fii prudent şi evită discuţiile ample. Se pot relua teme sau activităţi vechi, pe seama faptului că ceva a rămas nelămurit sau nerezolvat. Gândurile tale sunt îndreptate spre câştiguri şi investiţii, dar ar fi bine să laşi deciziile majore şi semnarea documentelor importante pentru o altă perioadă. Sfaturile şi soluţiile primite de la persoanele din anturajul apropiat sunt de bun augur. Demersuri patrimoniale, discuţii cu membrii familiei, planuri domestice.

Gemeni

Eşti pus pe fapte mari în această săptămână. Energia vitală este la cote înalte, astfel că sunt şanse deosebite de a trasa direcţii noi, atât în plan personal, cât şi în plan profesional. Accentele acestor zile se află pe relaţiile cu ceilalţi, mai ales pe relaţiile cu partenerul de viaţă şi pe relaţiile de colaborare. Este vremea să renunţi la ceea ce nu îţi mai este de folos şi să te orientezi spre noi orizonturi parteneriale. Există în preajma ta oameni alături de care poţi dezvolta relaţii minunate pe termen lung. Cheltuieli cotidiene, primirea unor cadouri sau a salariului.

Rac

Eşti capricios în această săptămână, astfel că puţini sunt capabili să-ţi intre în voie sau în toane. Sunt momente excelente pentru a trasa planuri noi, pentru a te ocupa de nevoile tale sufleteşti, dar şi pentru a studia pe îndelete relaţiile din preajma ta. Se îmbunătăţesc veniturile din activitatea profesională desfăşurată la serviciu, dar sunt şanse şi pentru a primi cadouri sau favoruri. Cheltuieli importante cu efecte pe termen lung. Relaţiile cu anturajul apropiat sunt interesante şi de bun augur. Prudenţă la sănătate şi dozează-ţi eforturile!

Leu

Este clar că în relaţiile de prietenie se finalizează un capitol important. Asta înseamnă că vei renunţa la unii sau îţi vei schimba radical atitudinea faţă de ei. Concluziile privitoare la segmentul prietenilor şi susţinătorilor din segmentul socio-profesional te vor anima să-ţi redefineşti conceptul de prietenie, orientându-te totodată spre alte persoane de o mai bună calitate. Final de proiecte profesionale. Ai nevoie de odihnă, pentru că sănătatea este vulnerabilă. A doua parte a săptămânii îţi aduce venituri substanţiale dinspre locul de muncă.

Fecioara

Eşti înconjurat de prieteni în prima parte a săptămânii. Dar, emotivitatea şi subiectivismul sunt accentuate, astfel că este mai dificil să ajungi la un consens chiar şi cu tine însuţi. Evită să povesteşti despre tine şi planurile tale de viitor. Sănătatea este vulnerabilă, deci fii pudent şi îngrijeşte-te corespunzător. Ai nevoie de odihnă, discreţie şi dozarea eforturilor mai ales la serviciu. Pe căi mai puţin obişnuite este posibil să afli informaţii preţioase din sfera familială. Dezvăluirea unor secrete de familie, reluarea unor teme patrimoniale, treburi gospodăreşti.

Balanta

Eşti solicitat de multă lume, atât la serviciu, cât şi acasă, în plan familial. Alege-ţi vorbele şi gesturile cu grijă, întrucât îţi sunt observate cu atenţie şi criticate în consecinţă. Gândirea şi comunicarea sunt viciate în general, deci este dificil să se ajungă la un consens. Prudenţă, răbdare, dozarea eforturilor! Foarte importante sunt acum relaţiile cu prietenii şi protectorii din segmentul socio-profesional. Dialogurile cu aceştia îţi vor oferi lămuriri deosebite şi sfaturi utile. Totuşi renunţă la persoanele care s-au dovedit până acum neserioase.

Scorpion

Planuri de călătorie, de studii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, activităţi socio-profesionale. Sunt subiectele principale ale acestei săptămâni şi bine ar fi să te ocupi pe îndelete de ele. Sunt posibile erori de gândire şi comunciare, de aceea fii prudent şi nu lua de bun chiar tot ce auzi. La serviciu eşti solicitat de către şefi şi autorităţi, pentru reluarea unor sarcini de lucru vechi care au rămas cumva nefinalizate sau au ieşit la iveală acum, unele nereguli. Chestiuni financiare, întârzierea unor plăţi, rediscutarea salarizării şi a condiţiilor de muncă.

Sagetator

Se conturează cheltuieli comune cu alţii pe facturi, taxe, servicii sau investiţii. Sunt momente bune pentru a lămuri bugetul de cheltuieli şi pentru a trasa planuri financiare noi. Cheltuieşte cu măsură şi evită implicarea în câştiguri rapide, dar nesigure. Planuri de călătorii, de studii, dialoguri cu persoane aflate în străinătate, participare la seminarii, conferinţe pe teme filozofice, activităţi culturale. Bucură-te de tot ce te înconjoară şi lasă deciziile majore pentru o altă perioadă. Dorinţa de elevare sufletească poate fi uşor îndeplinită în aceste zile.

Capricorn

Relaţiile parteneriale sunt provocatoare în sensul că a sosit vremea să lămureşti, fie aspectele vieţii de cuplu, fie pe cele ale unor colaborări aflate în derulare sau sunt în discuţii de a începe. Există o mare vulnerabilitate pe acest segment, pentru că tu în primul rând eşti sensibil şi concentrat pe propria ta persoană. Fii prudent şi acordă atenţie în limita posibilităţilor şi celorlalţi. Apar cheltuieli şi aspecte privitoare la moşteniri şi partaje. Este dificil de a se ajunge la o înţelegere amiabilă pe tot ce ţine de bani şi bunuri, dar nu forţa nota.

Varsator

Săptămâna debutează cu multă muncă la serviciu, dar şi în plan personal ai multe şi mărunte de făcut. Dozează-ţi eforturile, pentru că sănătatea este vulnerabilă şi se pot evidenţia, destul de zgomots, afecţiuni mai vechi sau mai noi. De reţinut că la serviciu există animozităţi ascunse, conflicte mocnite ce stau să izbucnească din moment în moment. Fii discret şi circumspect faţă de toată lumea! Relaţiile parteneriale sunt importante, indiferent ce se discută cu partenerul de viaţă sau cu persoanele alături de care te afli într-o colaborare.

Pesti

Este bine să-ţi îndrepţi atenţia spre persoana iubită, spre copii, dar şi spre hobby-urile dragi sufletului tău. Activităţile recreative desfăşurate alături de cei dragi te relaxează, te amuză şi te provoacă să-ţi exersezi creativitatea. Ai putea realiza adevărate opere de artă în aceste zile. La serviciu se animă atmosfera la mijlocul săptămânii, datorită unor sarcini de lucru ce trebuie reluate sau lămurite. Dozează-ţi eforturile, pentru că sănătatea lasă de dorit. Relaţii profesionale dificile, discuţii tensionate cu şefii şi autorităţile. Prudenţă şi răbdare!

SURSA

loading...
Share.

Comments are closed.

x
Daca iti place, da-ne un "Like":
Sustine cu un LIKE noul nostru proiect!
Va multumim!