Sa nu judeci pe nimeni, tata. Tare-i pacat sa judeci. Vezi pe cineva ca a gresit, sa-ti fie mila de el: „Doamne, saracu’, uite ce i-a facut diavolul…” si sa nu judeci pe nimeni. Si sa-i vezi pe toti deopotriva, sa nu zici ca unul e mai bun si altul mai putin bun. Sa nu osandesti pe nimeni. Sa-i ai pe toti mai buni decat tine. Si nu mai purta grija de ce fac altii; ia seama la ce faci fratia ta.
***
Osandirea aproapelui este izvorul pierzarii
Mare pacat este osandirea aproapelui! Nu uraste Dumnezeu altceva mai mult si nici nu este alt pacat mai rau decat osandirea, intru care rautate nu cade cineva decat numai din nebagarea de seama acelor mici, cum am zis mai sus.
[…] Mare pacat este osandirea aproapelui! Nu uraste Dumnezeu altceva mai mult si nici nu este altpacat mai rau decat osandirea, intru care rautate nu cade cineva decat numai din nebagarea de seama acelor mici, cum am zis mai sus. Ca, obisnuindu-te a primi cea mai mica meteahna asupra vecinului si azice: ce este de voi auzi ce graieste acest frate? sau ce este de voi zice si eu un cuvant? si ce este de voi iscodi ce merge sa faca acest frate sau acel strain? incepe mintea sa-si lase pacatele sale si cerceteaza pe ale altora. Din aceasta se naste clevetirea, osanda, defaimarea si apoi, din parasirea lui Dumnezeu, insuti cazi in cele ce ai osandit pe altul. Iar necercetand cineva rautatile sale, nici plangandu-si mortul sau, (precum au zis parintii), nici odinioara nu se va putea indrepta pe sine intru ceva, fiindca isi pierde vremea iscodind lucrurile vecinului sau. Si alt nimic nu atata atata mania lui Dumnezeu si nici nu despoaie pe om de darul lui Dumnezeu ca sa caza in parasire decat grairea si osandirea aproapelui. Sa stiti si aceasta ca: alta este a cleveti, alta a osandi si alta a defaima.
A cleveti este cand cineva zice ca cutare a spus minciuni sau s-a maniat sau a curvit sau altceva asemenea a facut. Acesta a grait rau impotriva aproapelui, adica a vestit pacatul aceluia cu patima. Iar a osandi este cand cineva zice ca cutare este mincinos sau betiv sau curvar. Unul ca acesta a osandit toata starea sufletului aceluia si a hotarat pentru toata viata lui ca intr-acest chip este, incredintat ca este asa. Si greu lucru este! Ca alta este a zice ca s-a maniat si alta ca este manios si a hotari, precum am zis, asupra intregii lui vieti. Iar osanda este cu atat mai grea decat tot pacatul, cu cat insusi Hristos zice: Fatarnice, scoate mai intai barna din ochiul tau si atunci sa cauti sa scoti si gunoiul din ochiul fratelui tau.Luati seama ca pacatul vecinului l-a asemanat cu gunoiul, iar pacatul osanditorutui l-a asemanat cu barna, atat este de rea osanda ca intrece tot pacatul. Pentru aceea si fariseul acela, cand se ruga si spunea faptele sale cele bune multumind lui Dumnezeu, nu spunea minciuni, ci adevarul spunea. Nu pentru aceasta s-a osandit, ca avem datoria sa multumim lui Dumnezeu cand ne invrednicim sa facem vreun bine, fiindca El ne ajuta. Ca, pentru ca multumea lui Dumnezeu si isi spunea faptele sale si pentru ca a zis ca nu sunt ca ceilalti oameni, nu s-a osandit, ci numai pentru ca, intorcandu-se catre vames, a zis: nu sunt nici ca acest vames. Atunci s-a maniat Dumnezeu ca l-a osandit in fata si i-a hulit insasi starea sufletului aceluiasi, in scurt, i-a defaimat toata viata. Pentru aceea zice: Vamesul s-a pogorat mai indreptat decat acela. Nu este, dar, alt pacat mai greu si nici mai rau, precum de multe ori am zis, decat a osandi si a defaima si a necinsti pe aproapele.
[…] Adevarat, se intampla de greseste vreun frate din prostime, dar are si o fapta buna, cu care place lui Dumnezeu in toata viata sa, iar tu sezi si osandesti si-ti pierzi sufletul. Ca, desi se intampla de greseste ceva ca un om, dar ce stii cat s-a nevoit si s-a silit luptandu-se ca sa nu cada. Iar pentru ca nu i s-a intamplat caderea din lenevire, ci din slabiciunea firii sau din biruinta razboiului celui mare, pe care l-a suferit inainte de a se impila, sa stii ca greseala unuia ca acestuia poate afla oarecare indreptare inaintea lui Dumnezeu. Ca Dumnezeu a vazut osteneala si scarba ce a avut pana a cazut si-i este mila de dansul si-l iarta. Asa ca Dumnezeu il iarta, iar tu il osandesti si-ti pierzi sufletul. Dar oare stii tu cate lacrimi a varsat el inaintea lui Dumnezeu pentru acea greseala? Tu ii stii pacatul, dar pocainta nu i-o stii. Si de multe ori nu numai osandim, ci si defaimam; ca alta este osandirea, precum am zis, si alta defaimarea. Defaimarea este cand nu numai osandesti pe altul, ci te si scarbesti de el si-l urasti ca pe un spurcat. Iar aceasta este mult mai rea decat osanda.
Deci cei ce vor sa se mantuiasca, nici odata sa nu iscodeasca, nici sa nu osandeasca gresalele fratior si ale vecinilor lor, ci mai degraba din greseala altora sa se intelepteasca si, nedefaimand pe cel gresit, sa se foloseasca pe sine, ca acel care, vazand pe fratele sau pacatuind, suspina zicand: „Vai mie, ticalosul! Astazi greseste acesta, iar maine cu adevarat eu”. Vezi intarire? Vezi fericire? Cum indata a aflat mijloc sa fuga de osandirea fratelui sau? Ca zicand, caci cu adevarat si eu maine voi cadea, si-a luat lui si frica si grija spre cele ce putea sa greseasca. Si asa a scapat de a osandi pe vecin! Si n-a statut acolo cu cuvantul, ci si pe sine s-a socotit mult mai prost decat acela, caci a adaugat zicand:Acesta cred ca se va pocai de pacatul sau, iar eu poate nu voi avea vreme, sau nu voi vrea, sau nu voi putea a ma pocai”. Vezi lumina luminatului suflet?
Care nu numai ca a putut a fugi de osanda vecinului, ci si pe sine s-a smerit desavarsit, socotindu-se mai neputincios decat acela. Noi, insa, ticalosii, cu defaimare osandim pe fratele nostru si-l socotim cu totul pierdut, si de orice vedem sau auzim sau gandim ne scarbim. Dar nu ne oprim numai la stricaciunea noastra, ci intalnim si pe alt frate si-l smintim, povestindu-i si lui ca aceasta sau aceea s-a intamplat; il stricam si pe acela, varsand si in inima lui otrava, netemandu-ne de cel cea zis: „Vai de cel ce adapa pe fratele sau cu apa tulbure!”. Facem slujba dracilor si, ca niste orbi, nu cunoastem ca, in ce chip vrajmasul de obste nu face niciodata bine, ci numai tulbura, se sminteste si se strica, asa si noi aflam ajutorul lui spre pierzarea noastra si avecinului: ca cel ce sminteste suflet este diavol si ajuta dracilor. Dupa cum, dimpotriva, cel ce foloseste este ajutor ingerilor.
Din ce patimim noi oare aceasta? Desigur, nu din altceva, fara numai pentru ca nu avem dragoste. Ca de am avea dragoste, am trece cu vederea toate marile gresale ale fratelui nostru, precum zice, ca dragostea acopera multime de pacate. Si iar: dragostea nu socoteste rautate, toate le sufera si celelate.[…]
Surse: ”Un pridvor la Raiului” – Pr. Paisie Olaru, Ed. Manastirea Sihastria; AVVA DOROTEI, Doxologia.ro.
preluat de pe ortodoxia
via: wow.bzi.ro